• Facebook
  • Twitter
  • Pinterest

Am ajuns la jumatatea drumului! Incheiam astazi saptamana doi de No Sugar Challenege si suntem entuziasmate sa iti povestim totul despre ce s-a intamplat in ultimele 7 zile.

In primul rand, poate cel mai important de raportat este faptul ca: ne simtim excelent! Poate este efectul placebo, poate corpurile noastre chiar sarbatoresc noua dieta ceva mai sanatoasa, cert este ca nivelul de energie ne este la maxim si astenia de primavara pare sa nu aiba nici o sansa sa ne afecteze anul acesta.

No Sugar Challenege – lista alimentelor problema

Asa cum am promis, revenim saptamana aceasta cu o lista a alimentelor care contin zahar adaugat, si la care, evident, a trebuit sa renuntam.  Lista nu va contine lucruri evidente, precum iaurturile cu fructe sau alte gustari dulci. Vorbim in continuare despre produsele la care nu ne-am fi asteptat ca trebuie sa renuntam.

1 Mezeluri

Incepem prin a sublinia faptul ca mezelurile sunt oricum un aliment care nu ar trebui sa se afle foarte des pe lista de cumparaturi.  Cu toate astea, pentru ca sunt intotdeauna atente la etichete si aleg sa cumpere pe cat posibil produse Bio si cu etichete curate, Gabi, Bianca si Alex obisnuiau sa aiba totusi sunculita de curcan, pancetta sau bacon pe lista de cumparaturi.

Surpriza insa, chiar si cele mai curate etichete au, cu o denumire sau alta, zahar adaugat.

In bacon am gasit sirop de glucoza. La sunculita de curcan, dextroza. La fel si la anumite tipuri de pancetta.

2 Specialitati semipreparate de peste

In general cautam sa gatim pestele proaspat, dar fiind femei ocupate care jongleaza cu numeroase proiecte o data, atat Bianca cat si Gabi au tendinta sa mai “cut corners” cand vine vorba de un pranz la birou sau o cina rapida.

Alex pe de alta parte este bucatarul nostru chef, ea este exclusa de orice vina culinara si orice repros, atlfel ramanem fara bunatati in zilele in care echipa se strange in bucataria Foodtastic.

Una dintre combinatiile preferate de Bianca si Gabi pentru pauza de birou erau specialitatile de peste ( de obicei de la Frosta) combinate cu legume congelate. Totul pus la cuptor, gata in 30 de minute.

Dar surpriza, si acestea contin zahar. Am descoprit zahar in urmatoarele tipuri de semi preparate de peste:

– peste cu sos de brocoli si smantana

– peste cu sos rosu, italienesc

– fish fingers cu parmezan

– fish fingers cu unt si ierburi italienesti

3 Condimente si sosuri de rosii

Alta mare iubire culinara a celor din echipa Foodtastic sunt condimentele si preparatele italienesti.

Dar si aici ne lovim de problema zaharului care se afla in mai toate sosurile de rosii.  Am reusit, totusi, sa gasim sos de rosii fara zahar in sectiunea BIO.

Pe partea de condimente pentru mancare, foloseam un amestec natural de legume uscate, foarte delicios de altfel, dar care contine de asemenea zahar.

4 Crochetele si covrigeii

Cand au inceput provocarea, Bianca, Alex si Gabi se gandeau ca vor trebui sa renunte doar la gustarile dulci. Gresit.

Dupa un drum frustrant la cumparaturi, au descoprit ca toate snacks-urile listate mai jos contin zahar:

– crochetele si bruschetele uscate de toate felurile 

– covrigeii cu vin

– mixul de seminte, nuci si fructe ( de la fructele confiate combinate cu cele uscate)

5 Multivitaminele

Da, chiar si multeivitaminele si pastilele contin zahar. Pentru a le face gustul ceva mai suportabil, suplimentele precum cele de vitamina C, pastilele efervescente si chiar si pliculetele pentru gripa contin zahar.

Incheiam aceasta sectiune cu o mentiune interesanta in legatura cu ceva ce NU contine zahar adaugat sau indulcitori: gemul bio!

Da, ai citit corect,  gasim zahar in carne, mezeluri, condimente si covrigei sarati, dar nu in gem.

Bineinteles, gemul contine in mod natural fructoza, dar cele 100% naturale sunt fie indulcite cu suc de mere si struguri ( ceea ce este perfect acceptabil dupa regulile No Sugar Challenge), fie, cum este cazul magiunului de prune, facute DOAR din fruct. Delicios!

Saptamana 3 da startul la gustarile dulci, sanatoase

Nu vrem sa ne intelegi gresit, ne-am asumat foarte serios aceasta provocare. Cei trei ‘cobai’ au reusit sa se tina departe de tentatii iar restul echipei a reusit sa nu le chinuie foarte tare cu retete dulci.

Dar pe masura ce timpul trece, este normal sa incepi sa cauti alternative. Scopul No Sugar Challenge este, credem noi, sa inveti sa separi ideea de dulce de cea de recompensa. De multe ori ne uitam la desert ca la o modalitate de destresare, sau un rasfat dupa o zi grea.  Aceasta nu este neaparat o problema, atata timp cat nu devine o obsinuita. Din pacate, de cele mai multe ori exact asa se intampla.

Din acest motiv, fetele noastre au decis ca in primele 10 zile ale provocarii sa se detaseze total de idea de rasfat dulce. Adica si-au luat angajamentul sa nu incerce sa inventeze deserturi fara zahar pentru a umple ‘golul’.

Dar acum ca aceasta parte a trecut, ne concentram pe reintroducerea gustarilor dulci, dar de data aceasta provocarea este ca ele sa fie si sanatoase, si fara zahar sau indulcitori.

Vestea buna este ca odata stransa echipa pentru a discuta aceasta noua provocare, ne-am trezit cu un numar mult mai mare de idei decat anticipasem. Un numar atat de mare, de fapt, incat deja ne gandim ca am putea scrie o carte de retete cu toate aceste deserturi fara zahar sau indulcitori care te pot ajuta si pe tine sa renunti la dependenta de zahar.

Mai mult despre asta in saptamanile care urmeaza, pana atunci te lasam cu cateva idei de desert fara zahar:

– cereal bar din ovaz, merisoare uscate, smochine si curmale

– inghetata din mix de fructe inghetate (pepene, ananas, mango) iaurt, avocado si banana

– clatite americane (fara zahar) cu magiun 100% din prune

 

 

Ce schimbari am vazut

 

Bianca

Piele:  Eruptiile slabe spre medii continua in zona barbiei, dar foarte aproape de suprafata

Nivel de energie: clar imbunatati, mult mai putine momente de somnolenta, somn mai odihnitor noapte

Centimetri pierduti: Trendul a continuat la fel si saptamana aceasta, in total a pierdut 1 kg si cate 2 cm in solduri si talie si cate 1 cm in brate si picioare. Pentru ca isi doreste mult o imbunatatire in zona abdomenului, Bianca si-a masurat si burta la inceput si surpriza, dupa 2 saptamani noteaza 5 cm in minus!

Ce i-a lipsit cel mai mult: Pizza!

 Nota: Cei 5 cm in minus in zona abdomenului s-ar putea explica si prin faptul ca dupa doar 4-5 zile de la inceputul provocarii balonarea, o problema cu care se confrunta des, a disparut total. 

 

Gabi

Piele: cateva eruptii slabe dar nimic ingrijorator. Pielea pare mai luminoasa iar eruptiile se vindeca mai repede.

Nivel de energie: atat nivelul de energie cat si puterea de concentrare au crescut fata de saptamanile trecute.

Centimetrii pierduti: Gabi a pierdut un total de 8 cm de la inceputut provocarii. 5 cm din jurul taliei si 3 din jurul picioarelor si soldurilor.

Ce i-a lipsit cel mai mult: Gabi spune cu sinceritate ca nu i-a lipsit nimic in mod deosebit dar nu ar spune nu catorva iaurturi cu fructe.

 

Alex

Piele: fara eruptii, pielea pare mai curata.

Nivel de energie: clar nivelul de energie a crescut. Alex eset colega aceea din echipa care se trezeste fara probleme la ora 6 dimineata si incepe ziua in forta, iar cu no sugar in sistem forta cu care ataca fiecare zi in parte a crescut si mai mult.

Centimetrii pierduti: un total de 5 cm, 3 din jurul abdomenului si 2 din jurul coapselor si picioarelor.

Ce i-a lipsit cel mai mult: ca si Biancai, ii eset dor de Pizza si de ce nu si de o negresa.

 

Acesta a fost raportul din partea bravelor exploratoare ale planetei Fara Zahar. Revenim saptaman viitoare cu completari la lista alimentelor vinovate de adaos de zahar.

Urmatorul update: Joi, 22 Februarie

Pin It on Pinterest

Share This